Vă mai amintiți de această carte?
„Aripă de Înger”, apărută la
Editura Universitara din București, la sfârșitul lunii mai a anului 2009.
Coordonată de mine, cuprinde cele mai frumoase lucrari artistice, in versuri si in proza, ale elevilor mei de clasa a V-a, a VI-a și VII-a ai Scolii cu clasele I-VIII nr.81, sector 3, Bucuresti: Roxana Albu, Mihai Balteş, Maria Barbu, Anastasie-Gabriel Bărîcă, Ioana-Andreea Cheşcheş, Cristina Chiriţă, Zeno Dincă, Ana Hosu, Tehodora Neacşa,
Michael-Andrei Panaitescu-Liess, Teodor Păştin-Răucea, Andreea-Miruna Sava, Vlad Tudorache, Andra Vlad, Andreea Bălaşa, Diana Durdeu, Raul-Ştefan Mihalyi, Carla Boroş, Radu-Costin Costache, Alexandru Velicu, Elena-Beatrice Năstase, Ruxandra-Theodora Rădulescu, Laura-Elena Sîrbu (clasa a VII-a), Ana-Maria Simona Dobrin, Daniel Sandu. FELICITĂRI TUTUROR! SUNTEŢI MICII CAMPIONI DE ATUNCI! SUNTEŢI MICII SCRIITORI CE MI-AȚI BUCURAT SUFLETUL! SĂ NU RENUNŢAŢI LA CEEA CE AŢI CÂŞTIGAT! MULT SUCCES PE MAI DEPARTE!!!
Unii din ei acum sunt mari, absolvenți de facultăți și mastere, câțiva medici rezidenți, alții absolvenți de ASE sau Drept etc..Unii sunt căsătoriți, au copii. Și le stă bine!!!
O SELECȚIE A CREAȚIILOR LOR
1) VALIZA FERMECATĂ (sau VIS DE COPIL),
de Michael-Andrei Panaitescu-Liesss, clasa a V-a C
•Eram la școală, în pauză. Priveam pe fereastră când, deodată, am văzut o figură cunoscută: un cioc puțin alungit, doi ochișori zglobii și-un papion roșu, asortat cu un frac ca tăciunele. Trăgea după el o valiză ce părea grea. Privirea mi s-a luminat! L-am recunoscut: era Apolodor. Am coborât treptele și am ieșit să-l întâmpin. L-am îmbrățișat și l-am întrebat:
- Cu ce treburi ai venit pe la noi?
- V-am adus o valiză plină cu note muzicale.
Citindu-mi mirarea pe chip, continuă :
-Sunt note magice. Trebuie doar să deschid valiza, ele vor pluti, iar voi trebuie să prindeți câte una. Seara, la culcare, fiecare copil va așeza nota sub pernă . Noaptea, notele vor trece de pe portativ în capul micuților mei prieteni, îngânând duioase melodii. Melodiile vor pătrunde în visul fiecărui copil, luminându-i ființa. El nu va uita niciodată cântecelul și, mai ales, la trezire, va ști și notele de pe portativ.
I-am mulțumit noului meu prieten și l-am condus în clasă, prezentându-l și colegilor mei.
Apolodor a deschis valiza ușor, iar notele au plutit, au plutit, până ce s-au așezat, cuminți, pe masa fiecăruia dintre noi. Le-am pipăit: erau vii, colorate, încântate să ne ajute.
Noaptea, la culcare, am adormit și am visat cântecelul nostru adevarat. E cântecelul sufletelor pure, e cântecelul aripii de dor...
2) ÎNȚELEPTUL ȘI COPILUL,
de Ruxandra Rădulescu, clasa a V-a C
Într-o zi, un copil îl întrebă pe Înțelept:
- Înțeleptule, ce este ploaia?
- Ploaia sunt lacrimile Domnului. De fericire sau de durere.
- De unde știi că sunt lacrimi de durere?
- Atunci când după ploaie apare ceața.
- Și de ce se ridică ceața?
- Pentru că lacrimile transformate în ceață se duc la Dumnezeu ca să-i arate răul făcut de oameni.
- Dar ce e ninsoarea?
- Sunt lacrimile Fecioarei Maria.
- Sunt de bucurie ori de tristețe...
- Cele de bucurie sunt atunci când iarna este frumoasă, când ninge frumos...
- Dar cu ciorile? Ce-i cu ele? Care-i menirea lor?
- Ciorile îi trimit Domnului veștile oamenilor. Cioara, copile, e o pasăre nobilă, așa să știi!
- Și soarele? El ce e?
- Soarele e chipul lui Dumnezeu.
- Dar luna?
- E chipul frumos al Fecioarei Maria.
- Iubirea?
- Sufletul Domnului și-al lui Iisus Hristos.
3)
GĂNDURI PENTRU MĂICUȚA MEA,
de Anastasie-Gabriel Bărîcă, clasa a V-a C
De-ar fi să fiu o piatră, mărgăritar aș vrea, pentru a-ți mulțumi, din suflet, Măicuță, pentru gingășia ta!...
De-ar fi să fiu o rază de soare, m-aș anina-n părul maroniu al ființei tale...
De-ar fi să fiu o aripă de cântec, m-aș înalța pe-un nor, ușor, și, dimpreună cu Îngeru-ți ocrotitor, ți-aș încânta întreaga zi cu acorduri mii si mii...
4) DORINȚA COPIILOR,
de Michael-Andrei Panaitescu-Liess, clasa a V-a C
Ocrotiți-ne, oameni mari! Grija voastră va face să crească din semințele de ghindă stejarii de care avem atâta nevoie.
Voi, oameni mari, priviți-vă inima, întoarceți-vă privirea spre suflet. Între două contracte semnate în fugă pe scara avionului, amintiți-vă de rădăcinile voastre, de idealurile voastre, cum s-au schimbat...
Amintiți-vă de NOI! Întoarceți-vă și uitați-vă cu atenție în ochii noștri. Noi nu ne dorim decât sã fiți lângă noi, cu noi, pentru noi. Numai așa putem să mai oprim, din goana lui nebună, TIMPUL!...
5) ŞCOALA COPILĂRIEI
de ROXANA Albu, clasa a V-a C
Închid ochii şi văd şi astăzi aceeaşi imagine într-o lumină lină de stea si prinsă de razele albe într-o iluzie cosmogonică.
Cu inima în palme, am făcut primul pas în curtea şcolii. O răcoare rece mi-a îngheţat inima, dar, într-o fracţiune de secundă, mi-am topit-o cu un fior fierbinte. În jurul meu
sclipeau mii de suflete, dar, mai presus de toate, veghea idealul unei vieţi zidite începând cu mult timp în urmă: 4
ani...: primii ani de scoalã. Am făcut încă un mic pas pentru prezent, dar un mare pas pentru viitor. Ştiu că primul pas făcut în această şcoală m-a copleşit de emoţii, însă, cu timpul, m-am obişnuit cu viaţa de elev. Am prins rădăcini, din simple jocuri de cuvinte cu noii mei colegi mi-am construit un viitor plin de încredere şi speranţã. Am descoperit mirajul naturii din curtea şcolii, mireasma
îmbătătoare a florilor ce-şi deschideau, primăvara, petalele spre soare. O curte pictată în mii de culori, fărâme de stele,
de astru, şi eu printre ele... A rămas dor spiritual din visul inert al realului, dar am înţeles că numai cu ajutorul oamenilor deosebiţi, pe care i-am găsit aici, învăţătorii, profesorii bine pregãtiţi, înţelegători, voi putea să-mi construiesc destinul, poate prins într-o sclipire radioasă ...
Orele pe care le-am parcurs pânã acum m-au ajutat să-mi îmbogăţesc cunoştinţele, să-mi dezvolt capacitatea de
gândire, am învăţat să iau singură decizii şi mi-am modelat, în bine, comportamentul.
Nisipul din clepsidra vieţii a început să se scurgă şi, aşa, iată-mă, acum, în clasa a V-a. Cuvântul „viitor” aduce,
în inima mea, lumina de cristal a dorului lucrului bine făcut, dar şi a visului copilăriei mele: şcoala. Ea este, pentru mine, un microunivers ce îşi deschide comorile misterioase ale
ştiintei, luminând, din ce în ce mai tare, mintea si sufletul oricărui bobocel. E partea din sufletul meu inocent de copil,
când zboară spre stele... Fãrã şcoalã, cred că viaţa de copil nu ar avea niciun sens. Aşadar, succes, copii, la şcoalã!
6. COPILARIA
de MIHAI Baltes, clasa a V-a C
Oare care este cea mai simpla parte a vietii? Cea în care traim totul la maxima intensitate, în care plângem si râdem în aceeasi zi, în care ne suparam si iertam în câteva momente,
în care suntem singuri si totodatã cu toatã lumea? Nimeni alta decât... COPILARIA! Acest tarâm magic ne ajuta sa întelegem ce minunata este viata si ca fara parcurgerea acestei etape a vietii NIMENI nu poate afirma ca este sau a devenit întelept! Întelepciunea ti-o capeti cât esti copil, prin joc descoperi lumea, prin joc si rezolvarea problemelor pe care acesta ti le pune!
Copilaria este un aeroport de pe care decoleaza si aterizeaza o multime de zâmbete nevinovate si pline de sinceritate, este o oglinda care reflectã, în viata de mai târziu,
întâiele zâmbete, este averea omului sarac, este vârsta la care ne situam cel mai aproape de toate frumusetile si tainele existentei pamântesti, descoperindu-le neîncetat...
Ne putem întâlni, oricând, când suntem copii, cu balaurul cel cu câte sapte capete, cu zgripturoaica cea haina, putem, doar acum, sa fim vrajitori, putem fi chiar eroi, ori sa calatorim cu bunii nostri prieteni din carti, putem vizita orice loc din
lume, cu ochii mintii, lasati fiind în voia visului inspirat de carte...
O! E frumoasã COPIL ARIA, e frumos sa fii copil, sa visezi, sa traiesti!...
7. DESPRE COPIL SI COPILARIE...
de MARIA Barbu, clasa a V-a C
Copilaria este cea mai frumoasa parte a vietii, este lumea celor mici, cu basme si poezii, cu cântece de leagan si zâne
bune, Feti-Frumosi si Ilene-Cosânzene, este anotimpul când toti credem în magie si în Mos Craciun!...
Copii fiind, suntem plini de candoare, de naivitate, de nevinovatie, credem aproape orice si asteptam ca
promisiunile si dorintele sa ni se împlineasca. Copilaria este o perioada de vis, o etapa a existentei
umane în care, în s ufletul nostru, nu poate încapea si ura, rautatea, violenta. Ne raportam si credem în valorile familiei,
care constituie, pentru noi, un real model, sprijin sau suport material si spiritual, ale carei sfaturi ramân de-a pururi
încrustate în mintea s i în constiinta noastra, seminte sadite în pamântul fertil al viitorului nostru senin.
Copilaria? Este o dâra de lumina vie, este o lume nevinovata, pura, a carei singura preocupare este jocul.
Cu toate acestea... sunt trista! Sunt trista, pentru ca nu toti copiii duc o astfel de existenta frumoasa si fericita! În
aceasta lume, din pacate, mai sunt si copii necajiti, care nu au ceea ce le t rebuie, de la îmbracaminte, hrana, pâna la
posibilitatea de a învata. Unii dintre ei chiar sunt nevoiti sa munceascã, încã de la o vârstã fragedã, alþii trebuie sã
cerseasca , pentru a mânca un codru de pâine!... Si, pe deasupra, niciunul dintre acestia nu primesc acea afectiune, dragostea parinteasca, de care au atâta nevoie!
Poate - si sper lucrul acesta! - ca peste câtiva ani nu va mai exista nicio diferenta între noi, copiii, tinerele vlastare ale
întregului Pamânt, poate vom reusi sa ne sprijinim reciproc pentru dobândirea bucuriei, a vietii linistite si pline de lumina.
Succes!
8. AMINTIRI DIN... COPILARIA MEA...,
de ANASTASIE – GABRIEL Barîca, clasa a V-a C
Ma numesc Anastasie-Gabriel Barîca si as vrea sa va vorbesc despre mine. Eu sunt un baietel nascut în Grecia, caruia, când era mic, îi placeau foarte mult jucariile. Cel mai mult îmi placea de Iepurila. Pe el îmi placea sã-l tin, la infinit, în brate, cu el eram foarte prietenos, îmi tinea si îi tineam de urât întreaga zi. Eram ca niste frati nedespartiti. Nimeni nu ne putea desparti! Doar noaptea. Si, uneori, nici chiar ea, pentru ca adormeam, în cântecul leganatului, cu el în brate... Lui Iepurila - de care îmi voi aduce aminte mereu! - i-a urmat, apoi, un catelus de plus, cu blanita pufoasa, cafenie. Când îl vedeai, jurai ca e adevarat, nu alta! Si mai ales atunci când îi rasuceai cheita în spate si începea sa latre precum un dulau, în toata puterea cuvântului, atunci sa te tii minunatie!...
Latra si dadea din coada... Era haios... Îmi bucura sufletul cu prezenta sa. Sufletul meu de mic copil...
Dupa câtva timp, a aparut calculatorul, un nou si bun prieten, care îmi oferea posibilitatea de a ma juca cu roboteii
din... interiorul sau... De fapt, aveam instalat, în memoria calculatorului, un joculet cu robotei si, împreuna cu fratiorul meu mai mare, Cristi, îmi placea la nebunie jocul lor.
Perioada în care am explorat tainele lumii minunate ce ma înconjura a constituit, pentru mine, un real farmec al vietii, cu povesti, cu joc, cu bunatati, cu prieteni devotati.
Cel mai bun prieten... real, din copilarie - parca si acum îmi tresalta inima de bucurie, când mi-l reamintesc, simtind,în coada ochiului, o lacrima ce-aluneca pe-obraz!... -, se numea Iasan. Cu el faceam întruna si pozne, dar si lucruri
bune. Împreuna am purces si spre tarâmul povestilor si al descoperirilor explicate stiintific: gradinita si scoala.
Regret trecerea acelui timp, regret clipele acelei perioade risipite-n vânt, care poate n-or sa se mai întoarca vii niciodata decât în amintirea mea, roaba umila a sentimentului uman.
Am trait o perioada de neuitat, o perioada plina parca de vraja, desprinsa parca dintr-un basm cu Feti-Frumosi, cu Ilene-Cosânzene... O perioada plina de farmec, de bucurie... Si acum e frumos, dar parca timpul nu mai are rabdare cu mine, pe zi ce trece ma maresc si pretentiile - pe masura - cresc...
Va îndemn, dragi copii, sa profitati de copilaria voastra, sa va bucurati de ea, pentru ca, odata pierduta, sufletul se amaraste, devine trist. Va doresc numai împliniri! Doamne ajuta!
9. AI UITAT CA AI FOST SI TU COPIL?
de RAUL Mihalyi, clasa a VI-a A
Într-o dimineata am spart, din neatentie, o glastra cu flori. Mama m-a certat, dar bunica mi-a luat apararea:
- Ai uitat ca ai fost si tu copil? a întrebat-o pe mama. Mama a zâmbit, îmblânzita de vorbele bunicii, si apoi a cazut pe gânduri. Am urmarit-o cu privirea si am vazut-o zâmbind cu nostalgie. Mi-am dat seama ca se gândea la copilaria ei. - Mami, ai avut o copilarie fericita? am întrebat-o eu curios. - Da, dragul meu, foarte fericita - mi-a raspuns mama.
Ce alta perioada a vietii e oare mai frumoasa si mai lipsita de griji decât copilaria? a adãugat ea, vorbind, parca de una singura... Putin suparat, m-am întrebat de ce toti adultii îsi închipuie ca noi, copiii, nu avem griji?!? Parca ghicindu-mi gândurile, mama mi-a spus:
- Stiu cã si copiii au grijile, problemele si responsabilitatile lor. Cum altfel sa învete ce e viata? Dar... când cresti, cresc si grijile, ai sa vezi!... În plus, tu nu esti singur, dragul meu, ne ai pe noi, parintii tai, care îti vom sta întotdeauna
alaturi, în orice problema ai avea! Stii cã te poti bizui pe noi, oricear fi! Si... mai e ceva: tu ai..., ai o... lumina în suflet!...
-O lumina în suflet? am întrebat putin nedumerit...
- Da! O lumina în suflet - a repetat mama. O lumina pe care o au toti copiii.
- Si adultii nu o au? - Numai cei buni, foarte buni, credinciosi, cei norocosi
mi-a raspuns mama. Ce-o fi vurt sa spuna mama? ma întrebam eu, total nedumerit de discutia aceasta. Am început sa ma gândesc, mi-am lasat mintea sa rataceasca în cautarea unui rãspuns, cât de cât plauzibil... Ce facem noi, copiii, iar oamenii mari
nu fac? Prin ce suntem noi atât de speciali? Tot cãutând asa, într-un final am înteles: noi stim sa ne rugam, sincer, curat.
Noi stim sa ne jucam! Caci, oricât de greu ne-ar fi în anumite momente din viata noastra, oricât de mult ar trebui sa muncim, sa învatam, sa ne straduim pentru a ne îndeplini responsabilitatile ce ne revin, avem, totusi, joaca, în care ne putem refugia. Acolo, lucrurile sunt mai simple si firesti, curate si luminoase. Acolo crea m o lume doar pentru noi, o lume ideala, în care suntem feriti de tot raul si de toata supararea. La fel si atunci când ne pregatim sa dormim si visam ca alergam pe pajisti verzi, cu flori rosii s i parfumate. Sau ca atunci când visam ca înotam într-o mare cristalina, ca smaraldul... Si, da! Avem si visele noastre! Noi, copiii, visam chiar si cu ochii deschisi! Avem puterea aceasta, pe care nu ne-o va lua nimeni, nicicând! Putem sa ne cream lumea noastra, frumoasa si unica, sustragându-ne realitatii înconjura toare dure, urâte, rele, gri. Aici, în lumea construita
de noi, niciun lucru rau nu e permis, totul e bun, frumos, imaculat.
Si tot noi, copiii, singuri, suntem prieteni cu spiridusii ai cu vra jitoarele cele bune, cu zânele frumoase, de care
parintii nostri nu-si mai amintesc! Noi putem sa-l vedem pe Mos Craciun, putem sa-i vorbim si sa-i povestim pataniile noastre, iar Mosul, ca un Mos bun, ne asculta , întotdeauna, ne ajuta, ne sfatuieste.
Oh, câta lumina e-n sufletele noastre! m-am gândit. Are dreptate mama! Lumina e acolo si trebuie sa avem grija de ea, sa n -o lasam niciodata sa se stinga!
10. COPILARIA MEA
de RAUL Mihalyi, clasa a VI-a A
As vrea sa fiu mereu copil,
Sa simt a jocului magie,
Cerul senin în luna lui April
Sa îl privesc cu dor si bucurie.
As vrea s-alerg cu mâinile în vânt,
Mânat de bucuria tineretii,
Si sa zâmbesc, sa râd, sa cânt
Un imn al primaverii vietii.
As vrea sa simt miros de flori
Si sufletul curat sa-mi fie,
S-ascult mereu povesti si ghicitori,
Iar inima sa-mi fie vie.
As vrea ca niciodata sa nu cresc,
Ci sa ramân asa cum sunt acum,
Sa fiu cu mama, alaturi, s-o iubesc,
Sa fiu din ce în ce mai bun, mai bun...
11. LUMINA DIN SUFLETUL COPILULUI,
de RADU-COSTIN Costache, clasa a V-a C
În sufletul copiilor stralucesc doua lumini: lumina tineretii si lumina fericirii.
Lumina tineretii le da copiilor puterea de a alerga, de a se juca, de a avea multa energie si de a face unele lucruri pe care oamenii maturi, adultii si batrânii, nu mai sunt în stare sa le faca. Aceasta lumina le da si curajul de a face unele lucruri carora mamelor lor li se par imposibile si periculoase.
Lumina fericirii le da copiilor calitatea si puterea de a râde si de a fi veseli si fericiti, chiar si în cele mai triste si mai întunecate zile. Aceasta lumina straluceste si mai puternic atunci când copiii sunt alaturi unii de altii. Când cele doua lumini stralucesc împreuna, atunci când copiii sunt fericiti pentru ca se joaca si se joaca pentru ca sunt fericiti, numai atunci în sufletul copiilor se naste iubirea fata de frumos, adevar, Dumnezeu, numai atunci ei, copiii, au puterea de a merge mai departe, împlinindu-s i visele marete.
Cel mai frumos dar al copiilor este lumina din sufletul lor, lumina care, din pacate, se va stinge, odata cu înaintarea în vârsta! Dar ce bine ca ÎNCA suntem copii!
12. LUMINA DIN SUFLETUL COPILULUI,
de ALEXANDRU Velicu, clasa a V-a C
Sufletele copiilor primesc mereu lumina din inimile mamelor lor. Aceasta lumina este LUMINA VIETII si a SPERANTEI si este darul suprem primit de la Dumnezeu, pe care Acesta l-a dat oamenilor pentru a fi calauziti în drumul lor prin viatã. De aceea, toti copiii vin pe lume cu o lumina în suflet, care le arata Calea cea Dreapta, îi îndrumã si îi pazeste de primejdii.
Sufletul copiilor este pur si nepatat, sincer si inocent. Sufletul lor viseaza, inima simte, iar mintea creeaza, orice fiindu-i permis unui copil.
Lumina din sufletul unui copil razbate în felul în care se bucura, zâmbeste si vorbeste, reusind sa transforme Universul gri al celor mari, plin de griji si greutati, reusind sa-i apropie pe cei din jur cu fericirea si sinceritatea lor.
Abandonarea sufletului de copil într-un ungher întunecat si ascuns al fiintei înseamna uitarea bucuriei, a iubirii, a jocului si a spontaneitatii, a viselor, a uimirii în fata minunilor lumii.
Fiecare din noi ar trebui sa caute adânc în sufletul sau lumina pe care o primeste înca din prima zi de viata si sa o întretina si sa o faca din ce în ce mai mare, pentru ca ea este scânteia divina care ne leaga de nemurire, omul fiind nascut
din lumina si iubire.
13. CUM AR FI SA FIU UN FLUTURE?
de RALUCA Barbu, clasa a V-a C
De multe ori m-am închipuit, cu ochii mintii, a fi fluture. Un fluture gratios, multicolor, viu colorat, cu aripi gingase si fine, matasoase... Un fluture-curcubeu. De dimineata pâna seara m-as plimba din floare-n floare, din loc în loc, colindând lumea de la un capat la altul, cercetând-o cu ochiul meu curios, analizând-o, observând-o. Mi-as împrospata, totodata, aripioarele, cu parfumul îmbatator al florilor, mi-as încarca plamânii cu aerul curat de la munte, as pluti lin pe-o frunza
sau poate pe valurile apei unui lac... M-as hrani cu polenul florilor, as sorbi roua diminetilor senine si m-as bucura de orice clipa a vietii, zâmbind, dansând în raza soarelui de primavara-vara...
As fi, cu sigurantã, o fiinta delicata, frumoasa, minunat colorata, dupa care oamenii, animalele si celelalte insecte ar alerga sa o prinda, s-ar juca cu ea. Însa, prinsa, atât de firava în palma lor, atât de mica si fragila, nu i-ar lasa inima sa ma striveasca!
As ajunge, poate, datorita frumusetii mele, chiar în insectarul unui scolar istet, ce va deveni zoolog! Nu mi-ar parea rãu! I-as zâmbi mereu si, prin fortele mele, l-as ajuta sa -si împlineasca visul! Oricum, menirea mea ar fi sa încânt sufletele si privirile oamenilor, sa-i fac pe toti fericiti!
Îmi doresc, macar pentru o zi, sa ma transform într-un fluture jucaus!...
-----------------
Am, în acest an școlar, elevi la fel de talentați, care ar merita și ei o cărticică a lor, o cărticică care să cuprindă gândurile lor uneori îndrăznețe, alteori temătoare, dar surprinzător de frumoase.
M-ar putea ajuta cineva să le dăruiesc, de ziua lor, pe 1 iunie, o cărticică care să le aducă aminte de aceste clipe de acum - unice în felul lor -, petrecute în școala gimnazială?
